Departamentul de teologie ortodoxă al Universităţii din München
1. Lumea ortodoxiei
Noţiunea de „ortodoxie“ provoacă de cele mai multe ori diferite asociaţii: pe de o parte se poate vorbi despre o „dreaptă credinţă“ atât religioasă cât şi politică, pe de alta parte există nu rareori o derută în ceea ce priveşte încadrarea Bisericilor ortodoxe într-o lume plurală.
Familia Bisericilor Ortodoxe locale cuprinde acele biserici creştine care îşi au rădăcinile în zona estică mediteraneană şi în estul resp. sudestul Europei, ele fiind însă astăzi prezente, prin comunităţile din Diaspora, în intreaga lume. Fără a persista într-o tradiţie rigidă, Bisericile Ortodoxe se înţeleg a fi continuatoare, in cadrul unei tradiţii neîntrerupte, ale vieţii Bisericii Vechi celei nedespărţite din primul mileniu. Ele pun o valoare deosebită pe tezaurul lor străvechi de credinţă, de liturghie şi de drept bisericesc, pe care îl împărtăşesc deopotrivă împreună printr-o comuniune deschisă. Această familie de biserici este marcată mai ales de o spiritualitate a inimii, care se exprimă în tradiţia liturgică bogată şi în teologia mistică. Este de aceea de înţeles că biserica ortodoxă işi interpretează „orto-doxia” ca laudă imnică (doxa) a numelui Dumnezeului Celui în Treime, şi nu drept un dogmatism necritic şi rigid.
Desigur, ca în fiecare familie, şi în cea ortodoxă, care este compusă din 14 Biserici autocefale (fiecare Biserică are un conducător propriu) şi 2 Biserici autonome, survin de-a lungul istoriei probleme, care necesită o rezolvare comună. Aceaste situaţii - în marea majoritate de natură istorică şi culturală - sunt reglementate sinodal, într-o comuniune frăţească.
Totodată Bisericile ortodoxe se simt îndatorate spiritului apropierii ecumenice şi al înţelegerii cu celelalte Biserici creştine. De aceea ele cultivă dialogul ecumenic la toate nivelurile şi răspund cu deschidere diferitelor provocari interreligioase. łelul lor este de a deveni binecuvântare a lui Dumnezeu pentru oameni şi de a contribui la unitate prin colaborare ecumenică.
Un fundament puternic al creştinismului ortodox din München e dat de prezenţa bogată a parohiilor ortodoxe, ele reprezentând tradiţia mai multor ţări şi popoare ortodoxe. Aceasta dă studenţilor posibilitatea unei implicări directe în viaţa religioasă. Totodată cresc şansele întâlnirii creative cu parohiile ortodoxe în viaţa publică a oraşului.
2. Viaţa ortodocşilor în Germania şi instruirea lor teologică
Teologia ortodoxă din München are misiunea de a face cunoscută tuturor creştinilor prezenti aici această lume parţial necunoscută şi totuşi fascinantă a Ortodoxiei. Posibilitatea de a studia în Germania teologie ortodoxă la o universitate de stat, în vecinatate şi cooperare directă cu Facultăţile de Teologie Catolică si Evanghelică este ceva unic în întreaga Europă Occidentală!
Sarcina Teologiei este nu numai de a prezenta universul credinţei confesionale, ci şi de a însoţi interpretativ Biserica în dialogul cu celelalte teologii creştine din München precum si cu celelalte ştiinţe. Aceasta permite atât realizarea îndatoririi ştiinţifice a teologiei, cât şi deschiderea unei noi experienţe de credinţă. Teologia ortodoxă poate să câştige continuu noi impulse din metodologia si bogăţia celorlalte teologii creştine, printr-o împărtăşire reciprocă.
Noi standarde pentru cercetarea ştiinţifică
Locul acestui dialog nu poate să fie la nivel de învăţămâmt superior unul oarecare: Universitatea Ludwig-Maximilian din München garantează nu numai siguranţa financiară a acestei insituţii, ci şi standarde de cercetare şi predare, care fac posibilă o activitate teologică serioasă. Institutul nostru se simte obligat la interdisciplinaritate, într-o libertate a spiritului specifică celei dominante într-o universitate de stat. Teologia are nevoie de acest dialog cu celelalte ştiinţe. Ea se foloseşte de experienţa şi de ştiinţa acestei lumi, dar cu atât mai mult dă mereu lumii propriile sale impulsuri.
Dacă este adevărat că nici o convieţuire în Europa nu are sorţi de izbândă fără întâlnire, atunci posibiliteatea studiului teologiei ortodoxe în Germania oferă o şansă în plus pentru reunirea noii generaţii.
Nu spiritul izolării prin clişee culturale, ci spiritul unităţii şi al comuniunii tradiţiilor şi al religiilor este de promovat pentru cei circa 1,5 milioane de ortodocşi din Germania.
3. Istorie - Sarcini
Teologia ortodoxă la Universitatea Ludwig-Maximilian din München are o vechime de mai bine de 20 ani. „Departamentul pentru teologie ortodoxă” este continuarea şi dezvoltarea firească a Catedrei resp. a Institutului de teologie ortodoxă înfiinţate în anul 1984. Departamentul a luat fiinţă prin decizia Senatului academic al Universităţii München din luna iulie a anului 1994; din semestrul de iarnă 1995/1996 există la mai sus-numita universitate posibilitatea unui studiu complet de teologie ortodoxă, o prezenţă care până în momentul acela lipsea în întreg spaţiul occidental în cadrul unei universităţi de stat. Prin aceasta la Universitatea din München sunt reprezentate teologic toate cele trei mari biserici creştine.
Rolul noului program de studiu este formarea de clerici, profesori de religie şi cateheţi în teologie ortodoxă; pe lângă aceasta se are în vedere o reprezentare din ce în ce mai largă a teologiei ortodoxe în cercurile de cercetare, pregătirea unei noi generaţii ştiinţifice, precum şi o cooperare ştiinţifică cu facultăţile teologice existente şi cu specialităţile respective din cadrul Universităţii München şi nu numai.
Instruirea teologică a studenţilor ortodocşi (ca nouă generaţie a Bisericii ortodoxe, a treia ca mărime din Germania) la faţa locului oferă nu numai o aprofundare a istoriei occidentale a teologiei şi a ideilor, ci şi a istoriei, culturii şi specificului acesei ţări. Aceasta are efecte directe atât asupra integrării religioase şi culturale a cetăţenilor ortodocşi în societatea germană, cât şi asupra înţelegerii ecumenice şi a colaborării în această ţară şi în Europa.
La „Departamentul de teologie ortodoxă” există următoarele specializări:
- Studiu pentru obţinerea Diplomei în Teologie Ortodoxă (Dipl. theol. Univ.). Potrivit Regulamentului de studiu valabil din 3. iunie 1997, durata regulară de studiu este de 9 semestre
- Doctorat în Teologie Ortodoxă (Dr. theol.). Regulamentul de doctorat este valabil din data de 4 martie 1999.
- Teologie Ortodoxă ca specialitate secundară (Nebenfach)
4. Materii de studiu
Studiul ştiinţific al teologiei ortodoxe are rolul de a pregăti pentru variatele sarcini profesionale mai sus amintite ale unui preot sau profesor resp. ale unei profesoare de religie. Pentru aceasta studenţii trebuie să dobândească cunoştinţe metodice şi de specialitate în fiecare domeniu teologic. Domeniile teologice cu metoda specifică fiecăreia sunt următoarele:
- Teologie biblică (Introducere, Exegeza şi Teologia Vechiuliu şi a Noului Testament)
- Teologie istorică (Patrologie, Istoria Bisericii şi a Teologiei, Studiul confesiunilor creştine şi Teologie ecumenică)
- Teologie sistematică (Teologie fundamentală, Dogmatică şi Etică)
- Teologie practică (Teologie pastorală, Liturgică, Omiletică, Drept bisericesc şi Pedagogie religioasă)
Oferta didactică a reprezentanţilor ortodocşi de specialitate este completată de cursurile şi Institutele de cercetare ale Facultăţilor de Teologie Catolică şi Evanghelică, precum şi ale altor facultăţi din cadrul Universităţii Ludwig-Maximilian din München. Studenţii trebuie să folosească această ofertă de cursuri în cadrul materiilor prevăzute de programa de studiu. Pentru o structurare judicioasă a studiului în privinţa alegerii cursurilor de frecventat, studenţii sunt consiliaţi intensiv de către profesorii de specialitate sau de către consilierii de studiu pentru teologie ortodoxă.
5. Teologie ortodoxă ca specializare secundară (Nebenfach)
Pentru studenţii înscrişi la alte facultăţi există interesanta posibilitate de a studia teologie ortodoxă ca specializare secundară (Nebenfach). Prin aceasta se dobândesc cunoştinţe noi, care măresc şansele unei calificări profesionale (de exemplu în combinaţie cu studiul est- si sudesteuropean, sau cu o disciplină de prioritate din cadrul ofertei de studii şi de cercetare a Universităţii din München). De-a lungul întregului studiu sunt necesare în total trei adeverinţe (Scheine): o adeverinţă de seminar, una de seminar principal, precum şi cea de introducere în cercetarea ştiinţifică a teologiei ortodoxe. În cadrul unui studiu de 4 semestre, studentul ar trebui să frecventeze între patru şi şase ore de curs de teologie ortodoxă. Cele mai multe ore trebuie frecventate la viitorul profesor ortodox examinator.
6. Informaţii suplimentare
Pentru admiterea la studiul universitar şi înscrierea pentru teologia ortodoxă sunt valabile premisele şi condiţiile obişnuite ale universităţilor germane (diplomă de bacalaureat etc.)
Înscrierea aplicanţilor cu bacalaureat german (Abitur) are loc pentru semestrul de iarnă la mijlocul lunii septembrie şi pentru semestrul de vară la mijlocul lunii martie.
Aplicanţii din ţările care nu sunt membre UE trebuie să înainteze cererea de admitere la studiu (Zulassung) pentru semestrul de vară până la data de 15 ianuarie, resp. pentru semestrul de iarnă până la data de 15 iulie.
Aplicanţilor din ţările membre UE le este recomandat să contacteze Oficiul pentru străini al universităţii (Auslandsamt) tot până la aceleaşi date (15.07 pentru semestrul de iarnă şi 15.01 pentru semestrul de vară).
Înmatricularea presupune prezenţa fizică a solicitantului şi are loc ori la cancelaria studenţească (Studentenkanzlei) pentru studenţii germani, ori la oficiul pentru străini al universităţii (Auslandsamt), pentru studenţii străini.
Informaţii şi înmatriculare:
- Cancelaria studenţească / Studentenkanzlei Geschwister-Scholl-Platz 1, D- 80539 München, Tel.: (089) 2180 2822 (D-ul Sattler, admitere la universitate) und Tel.: (089) 2180 2216 (D-na Kegel)
- Oficiul pentru străini / Auslandsamt Ludwigstr. 27, D-80539 München, Tel.: (089) 2180 3156 (D-na Wolf, consiliere şi admitere)
Pentru informaţii suplimentare, adresaţi-vă la:
- Departamentul pentru Teologie Ortodoxă / Ausbildungseinrichtung für Orthodoxe Theologie
Ludwigstr. 29 (parter, stânga şi dreapta), D-80539 München
Tel.: (089) 2180 5376, -3228, -5778; Fax: (089) 2180 2198, -2402
E-Mail: Orthodoxe.Theologie@orththeol.uni-muenchen.de